Parentingul și psihoterapia

„In my early professional years I was asking the question, How can I treat, or cure, or change this person? Now I would phrase the question in this way: How can I provide a relationship which this person may use for his own personal growth?”

Carl Rogers

De ce să mergi la terapie dacă te gândești doar la a face un bebeluș?

Ce legătură are acest nou rol, de părinte cu mersul la psiholog?

Cum adică prevenție când vorbim de ceva pozitiv și de ceva incredibil ce urmează să ți se deschidă și anume universul “părințeală și bebelușenie”?

Ei bine, așa e, poate fix ca la începutul unei relații de cuplu funcționează toți hormonii magici și tu simți că plutești. Poate că a fost a hell of a ride sau poate că ați reușit repede iar stelele s-au aliniat exact cum vă doreați deci totul merge bine.

Ce legătură are cu psihologul? De ce să mergi la terapie dacă te gândești la a îți întemeia o familie?

Foarte straightforward pentru că acest nou rol te va îmbrăca cu totul și uneori nu te vei mai recunoaște. Pentru că vei reacționa rapid, vei lua decizii pe ultima sută de metri, ori la impuls, cu cearcăne la ochi și nevoile de bază cel mai probabil neîmplinite… și atunci va intra în joc cineva pe care îl cunoști dar care te va face să nu te recunoști. Cel puțin pe moment, cel puțin dacă nu diseci asta într-un spațiu securizant, într-o relație terapeutică cu un specialist.. cu care poți afla “ale cui comportamente sunt acestea, de cine îți amintesc?” Sunt ele ceva funcțional, pozitiv ce îți dorești să transmiți mai departe urmașilor tăi?

Realitatea este asta: după idealizare, după muncă și chiar și când mai e un pic până la venirea bebelușului, chiar și atunci e un moment bun să mergi la psihoterapie. Așa cum vrem să prevenim orice afecțiune fizică așa ar trebui să avem în minte și să fim conștienți de ce “bagaj” emoțional cărăm în spate și ce patternuri de relaționare vom trimite mai departe.

Crearea unui atașament securizant, disponibilitatea noastră pentru a ne îmbrăca și asuma acest rol, depinde și de cât de conștienți suntem de ce înseamnă pentru noi rolul matern, cum a arătat el în familia de origine, cu ce ne-am identificat de-a lungul vieții s.a.

Ar fi sănătos pentru familia proaspăt formată să poată alege conștient, să asigure un atașament securizant și să existe disponibilitate în a fi real prezent pentru bebelușul nou venit, și nu este ceva de neatins ci dimpotrivă, ceva foarte realist după ce ‘scanezi’ cu atenție cum au arătat aceste roluri din viața ta, într-un loc cald și sigur, alături de cineva cu care să ai o relație sănătoasă, funcțională și vindecătoare.

Având în vedere că poate ce lăsăm mai departe și mai de preț este chiar asta, eu cred că suntem responsabili să încercăm să prevenim transmiterea patternurilor disfuncționale de comunicare și să promovăm simpla funcționare sănătoasă, autentică în relații.

Voi ce credeți?