Nu am chef azi

Psiho — 12 January, 2019

“You may delay, but time will not.”

Benjamin Franklin

Ce stă în spatele comportamentului de procrastinare?

Procrastinarea reprezintă comportamentul prin care amâni sarcinile pe care le ai de îndeplinit cât de mult posibil. Poate fi asociat cu amânarea unor decizii, respectiv cu anxietate, ori cu dificultatea reglării emoționale. La ce mă refer?

Pentru început aș vrea să îți spun că procrastinarea reprezintă alegerea unor activități plăcute (ori simpla amânare care îți dă un sentiment plăcut) în favoarea a ceva mai puțin plăcut, ori chiar a unei activități ce reprezintă un disconfort. Alegem plăcerea, și amânăm disconfortul cât de mult putem. Se crează astfel o luptă între emoțiile noastre, căci procrastinarea poate fi urmată de sentimentul de vină și poate activa foarte ușor criticul nostru interior. Astfel, totul duce la implementarea unui pattern, aleg plăcerea, amân disconfortul, regret, mă critic.

Procrastinarea – bătălia emoțiilor

Deși de obicei acest comportament este legat de managementul timpului, acesta ar trebui corelat cu managementul emoțiilor. Fugim de a mai resimți disconfort, lăsând pe mai târziu. Suntem rebeli și nu vrem să ne conformăm, așa că lăsăm pe mai târziu. Suntem impulsivi, ne e teamă de eșec, sau negăm, ca atunci când efectiv uităm că trebuia să terminăm și raportul până luni.

Ce putem face?

Putem să conștientizăm ce facem, să punem pauză și să ne întrebăm, ”Ce mă face să evit acest task? De ce îl detest așa tare? ”.

Reglarea emoțiilor presupune descoperirea unor strategii, sănătoase sau mai puțin sănătoase de a gestiona emoțiile pe care le resimți în urma unei experiențe.

Un bun remediu pentru procrastinare ar fi să te ierți. Să lupți împotriva a ceea ce simți este degeaba și fără scop.

În primul rând, descoperă ce simți, care sunt emoțiile tale de fapt, apoi încearcă să le stăpânești, să le preschimbi pe cele negative în unele ceva mai puțin creatoare de disconfort, să îți arăți apreciere și să încerci să identifici triggerul ce a stat la baza lor.

Încearcă să găsești un scop personal în sarcina respectivă pe care ai avea tendința să o amâni.

Arată-ți apreciere pentru ce ai împlinit deja, pentru ce poți și pentru cine ești tu de fapt.

Terapia online vine cu aceleași beneficii ca întâlnirea din cabinet, dar cu o flexibilitate mai mare. Avem grijă de noi, continuăm online!

Fie că te confrunți cu dificultatea gestionării situației actuale, fie că ți-ai dorit de mult să încerci o ședință de psihoterapie, îmi poți trimite un email! Îți voi răspunde în cel mai scurt timp! #stayhome #staysafe

Solicită o programare

Acest site folosește cookie-uri. Află mai multe

Accept