Despre teoria atașamentului

Psiho — 20 August, 2018

“The human psyche, like human bones, is strongly inclined towards self-healing.”

John Bowlby

În mijlocul secolului trecut, cercetătorii în comportamentul animalelor au descoperit că un cimpanzeu perfect dezvoltat se poate îmbolnăvi, sau chiar muri, dacă își pierde mama, iar puii de maimuță orfani ar prefera întotdeauna comfortul oferit de o mamă surogat de pluș decât o mamă surogat ce oferea lapte, dar nu și securitate emoțională.

Atașamentul a fost apoi definit de Bowlby ca fiind un set complex de relații dezvoltat între mamă și nou-născut, iar una din ipotezele sale era că prima relație de atașament va duce la dezvoltarea unui model de lucru intern – o ramă cognitivă ce cuprinde reprezentări mentale de înțelegere a lumii, a propriei persoane și a altora.

Bowlby a fost primul care a sugerat ca pot fi prezise informatii despre comportamentul interpersonal viitor, al unei persoane analizand primele sale relatii.

Deci o concepție de bază a teoriei ataşamentului este că primele relaţii ale bebeluşului cu îngrijitorii săi sunt un predictor important în ulterioara dezvoltare a personalităţii. Bowlby a fost primul care a sugerat că pot fi prezise informaţii despre comportamentul interpersonal viitor, al unei persoane analizând primele sale relaţii.

O altă concepție bazală a teoriei atașamentului, ar fi că bebelușii sunt biologic programați să formeze o legatură puternică, dependentă și de durată cu prima persoana ce îi va îngriji, în primele lor luni de viată (0-48 de luni).

Vulnerabilitatea bebelușului necesită grijă din partea unui adult, dar comportamentul lui și trăsăturile înnăscute ale acestuia, fac sigură crearea legăturii între el și adult. Ei sunt atenți la vocea adultului, recunosc fețele umane și se uită adânc în ochii părinților atunci când sunt hrăniți. Ei caută indicii la obiectul atașamentului atunci când se întâlnesc cu stimuli noi, iar împlinirea nevoilor psihologice ale bebelușilor presupune, de asemenea, apropiere fizică frecventă, în timpul copilăriei.

Noi am fost născuți pentru a ne conecta cu ceilalți, atât fizic cât și emoțional. Conștientizarea acestui fapt ne permite să ne lăsam liberi in interacțiunea cu ceilalți. De asemenea, copiii au și ei această nevoie bazală de comunicare, de a se cunoaște pe ei și lumea din jurul lor. Ei își doresc să ne fie aproape și fizic, comportamentul lor fiind întotdeauna format din interiorizarea unei constelații de factori: iubire, autoritate și un mediu familial securizant.

Familia reprezintă o școală a sentimentelor, bazată pe afectivitate maternă și autoritate paternă. Dacă copilăria este petrecută într-un mediu familial ostil, privat de afecțiune, atunci copilul va trăi un așa zis conflict de adaptare, exprimat printr-o atitudine de protest, opoziție.

Toți copii cu un atașament securizant însă, sunt mai încrezători, mai empatici și mai pozitivi. Atașamentul insecurizant poate duce la comportamente disfuncționale, adicții, lipsa încrederii în sine, instabilitate emoțională, trăsături ce extinse la vârsta adultă se pot transmite mai departe ca patternuri de atașament, ciclul repetându-se.

Persistența patternurilor primare în următoarele perioade de viață a adultului este determinată de două metode, prima este considerată a fi relația stabilă cu îngrijitorii continuată și în perioada adultă, a doua, dezvoltarea modelelor mentale, ori a atașamentelor, conștiente, pentru a ghida și direcționa comportamentul, gândurile și emoțiile în următoarele relații romantice.

Pentru a explica și a determina relațiile sociale, romantice și sexuale, unii autori au apelat la teoria atașamentului, căci în opinia lor, tipurile de atașament reflectă reprezentările mentale despre propria persoană și despre ceilalți, fapt ce duce la o anumită orientare în relațiile apropiate. Acestea au primit numele de dimensiuni fixe ale personalității, ce au un rol important în comunicarea cu ceilalți, nu numai în copilărie ci și atunci când individul atinge perioada adultă.

Adulții cu un atașament securizant se simt comfortabil în preajma altora, li se pare destul de ușor să se apropie de ceilalți, nu resimt o teamă constantă că vor fi abandonați când cineva se apropie prea tare de ei.

În opoziție, adulții cu un atașament evitant, găsesc dificilă apropierea de ceilalți, se simt inconfortabil, tind să nu aibă încredere în ceilalți.

Adulții cu un stil de atașament anxios se tem că ceilalți nu se vor apropia de ei, atât de mult cât ei își doresc, și de obicei sunt dispuși să se contopească cu persona apropiată lor, fapt ce îi poate face pe ceilalți ușor temători.

Adulții cu un stil de atașament preocupat sunt caracterizați de sentimentul că ei sunt nedemni de iubire, și de convingerea că oamenii nu sunt de încredere și disponibili când ei au nevoie de ajutor.

Cercetările au arătat constant că din aceste patru tipuri, doar atașamentul securizant a corelat cu o sănătate emoțională mai bună: fericire, sănătate și chiar și relații romantice durabile, adaptare mai bună la mediul de lucru, suport social mai bun.

Apelarea la un psihoterapeut vă poate ajuta să vă cunoașteți tipul de atașament, eliminând astfel probabilitatea ca un stil insecurizant să fie transmis mai departe, copiilor din familia voastră. Fie că vă doriți doar să descoperiți anumite trăsături sau să vă înțelegeți mai bine, procesul autocunoașterii realizat în cabinet poate fi revelator.

Terapia online vine cu aceleași beneficii ca întâlnirea din cabinet, dar cu o flexibilitate mai mare. Avem grijă de noi, continuăm online!

Fie că te confrunți cu dificultatea gestionării situației actuale, fie că ți-ai dorit de mult să încerci o ședință de psihoterapie, îmi poți trimite un email! Îți voi răspunde în cel mai scurt timp! #stayhome #staysafe

Solicită o programare

Acest site folosește cookie-uri. Află mai multe

Accept